Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Mântuirotului, cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să urmeze Mie, a lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și l-a urmat pe Hristos în viața smerită călugărească, intrând ca frate la Mănăstirea Neamț”.A fost hirotonit preot și ales mare eclesiarh, iar în anul 1702 obștea mănăstirii Neamț l-a ales drept îndrumător. Ca egumen la Neamț, nu a stat decât până în primăvara anului 1704. Între 1704-1706 a fost într-un pelerinaj laLavra Pecerska, prilej cu care s-a întâlnit cu Sfântul Dimitrie Mitropolitul Rostovului. Întors în Moldova și retras în loc de liniște în apropierea mănăstirii Neamț după ce a refuzat să-și reia egumenia, la 18 decembrie 1706 a fost ales episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 și a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun. În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune și osteneli cărturărești până la sfârșitul vieții. A murit la Lavra Pecerska în anul 1724. Canonizarea Sf. Pahomie a fost aprobată de Sfântul Sinod al BOR în ședința din 14 – 15 noiembrie 2006, când a fost stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. În ziua de 14 aprilie 2007, Duminica a II-a după Paști, în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud, a avut loc proclamarea canonizării.

Personalitatea culturală și duhovnicească a sfântului Pahomie are trăsături bine conturate. Format la mănăstirea Neamţ, familiar cu mediul cultural – duhovnicesc din Rusia, bun cunoscător al realităţilor din ţările române, episcopul Pahomie al Romanului a fost un mare iubitor de carte, în folosul obştesc. A legat cu blesteme grele pe toţi aceia care vor îndrăzni să înstrăineze cărţile pe care le dăruise mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov, ctitoria sa. A fost preocupat să formeze ucenici care să-i continue activitatea şi a influenţat prin concepţia şi lucrarea sa şi alte centre de cultură din Moldova. Activitatea lui Pahomie a fost cunoscută şi în Transilvania, mai ales în ţinutul natal.

Sfântului Pahomie i-a plăcut să scrie şi să citească şi a căutat să cultive această dragoste şi în sufletul ucenicilor săi. Mărturie despre aceasta dau cărţile primite sau cumpărate de el, faţă de care a arătat o grijă deosebită.

A fost preocupat în primul rând să înzestreze ctitoria sa de la Pocrov, dar şi alte biserici, cu toate cărţile necesare cultului, într-o vreme în care raritatea şi scumpetea lor le făceau bunuri de nepreţuit.

L-au interesat cărţile de folos sufletesc pe care le-a citit cu atenţie, recomandându-le şi altora. Pe Cheia înţelesului, apărută în 1678 la Bucureşti, cumpărată la 25 martie 1713 şi dăruită anul următor schitului Pocrov, Pahomie îndeamnă „să hie la cetit părinţilor (ce) ce s-or afla trăitori(i) acolo de folos sufletelor” şi pentru a le uşura munca şi a le spori atenţia a alcătuit un cuprins al lucrării. A adunat în ostenelile sale o bogată bibliotecă pe care a dăruit-o mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov. O listă pe care a făcut-o în perioada episcopatului la Roman „Izvod de cărţi câte am să se ştie (7219 – 1711) martie” cuprinde 52 de titluri. La acestea se adaugă şi lucrările cumpărate după această dată. „Izvod de zestre Pocrovul (1711 – 1802)” aminteşte de 42 de cărţi.

După cum arată însemnările de pe ele, cărţile au fost mai întâi studiate atent de Pahomie şi apoi lăsate moştenire ucenicilor, cu indicarea folosului pe care îl vor avea de pe urma citirii lor. Pe Cheia înţelesului, în 1714, printr-o reflexie privitoare la cultura neamului românesc invita pe cel în mâinile căruia va poposi cartea să stăruie asupra studiului ei: „Dumnezeu ce a zis să lumineze lumina adică pe întuneric, Acela au descoperit aceste sfinte scripturi neamului nostru acela ce şede(a) întru întunerecul neştiinţei şi în umbra legii şi a nepriceperii, iar acum au strălucit soarele dreptăţii credinţa cea bună ... dau laudă lui Dumnezeu, dau numelui Domnului nostru Iisus Hristos tot neamul nostru românesc ... să-l laude pe Domnul Iisus Hristos”. Lectura cărţilor este pentru Pahomie muncă pentru luminarea prin cultură, dar şi exerciţiu spiritual: „Ceteşte cuvintele cu minte deşteaptă şi cu candela şi vei pricepe tainele lui Dumnezeu toate. Las(ă)te de toate relele” nota el pe aceeaşi Cheia înţelesului.

Activitatea cărturărească şi duhovnicească a lui Pahomie a trecut dincolo de episcopia Romanului, a schitului Pocrov şi a mănăstirii Neamţ, punându-şi amprenta asupra mediului monahal şi cultural din Moldova, într-un secol în care relaţiile dintre mănăstirile româneşti erau foarte strânse, circulaţia călugărilor de la o mănăstire la alta fiind destul de intensă.

(sursa: doxologia.ro)