Categorie

Bucurie şi rugăciune în „poiana raiului“ de la Pocrov

Data evenimentului:
Publicat

Sfântul Ierarh Pahomie a fost sărbătorit în mod deosebit joi, 14 aprilie 2016, de pelerinii din toată Moldova, care au ajuns la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi.

Ctitoria Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, de la Pocrov a îmbrăcat joi, 14 aprilie 2016, straie de sărbătoare. De dimineaţă, un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“. Aceasta a fost precedată de Ceasul al IX-lea, de slujba Acatistului şi de Taina Sfântului Maslu. Din soborul slujitorilor au făcut parte preoţi din Eparhia Iaşilor şi din Eparhia Romanului şi Bacăului, care au evlavie la Sfântul Pahomie de la Gledin şi care au dorit să-l cinstească pe marele ierarh. Ziua pomenirii sfântului ce a ctitorit Schitul Pocrov a fost una frumoasă, încununată cu razele soarelui. Poiana ce înconjoară aşezământul monastic a prins viaţă odată cu venirea primăverii, iar păsările cerului au încântat auzul pelerinilor dornici de pace sufletească. „Primăvara este foarte frumos la Pocrov, iar de acum voi veni an de an la sărbătorirea Sfântului Ierarh Pahomie. Puţine locuri din ţara noastră păstrează duhul sihaştrilor de altădată. La Pocrov pelerinul primeşte ceea ce caută sufletul însetat de sfinţenie şi de cuvântul Evangheliei“, a mărturisit Maria, o pelerină care, din cauza drumului anevoios, a mers prin noroi mai bine de un kilometru.

„Sfântul Pahomie a ridicat slava neamului nostru prin viaţa sa“

Aproape trei secole, cinstitele rămăşiţe pământeşti ale Sfântului Ierarh Pahomie au stat îngropate în altarul bisericii de lemn de la Pocrov. Prin rânduiala sfântului, ele au fost descoperite printr-o minune. Anul acesta, obştea monahală şi-a manifestat evlavia faţă de sfânt într-un mod aparte, rânduind un program liturgic asemeni unui hram. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de preotul Neculai Axenteoi de la Parohia Nemţişor, Protopopiatul Târgu Neamţ. „Sfinţii români sunt slava neamului nostru. Când ne vom înfăţişa cu toţii în faţa Dreptului Judecător la Apocalipsă, cei care vor merge înaintea neamului românesc vor fi sfinţii. Sfântul Pahomie a ridicat slava neamului nostru prin viaţa sa pilduitoare, închinată lui Dumnezeu“, a remarcat preotul Neculai Axenteoi, care a amintit apoi câteva date din biografia sfântului, iar apoi i-a îndemnat pe credincioşi să-şi aducă contribuţia la reînnoirea schitului de la Pocrov, care, în anii din urmă, a trecut prin grele încercări.

„Puterea rugăciunii Sfântului Pahomie“

Ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov, şi-a manifestat cu emoţie recunoştinţa faţă de toţi cei prezenţi la sfintele slujbe închinate Sfântului Pahomie. „Este primul an când îl sărbătorim într-un mod solemn pe Sfântul Ierarh Pahomie de când a fost canonizat.  Până anul trecut, schitul nostru era reprezentat la hramul închinat sfântului organizat în localitatea Gledin, judeţul Bistriţa Năsăud. Aşadar, în acest an sfântul ne-a chemat să-l sărbătorim în ctitoria sa, unde se află şi sfintele sale moaşte, descoperite în urmă cu trei ani. Ziua de 14 aprilie marchează momentul începerii ridicării acestei biserici. De curând, am descoperit că Sfântul Pahomie s-a mutat la cer pe 26 aprilie 1724. La momentul canonizării, acest lucru nu se ştia. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aşezat data de pomenire a sfântului pe 14 aprilie, arătând legătura strânsă dintre Pocrov şi vrednicul ierarh al Romanului cinstit în această zi (n.r. ieri). Noi, cei de astăzi, simţim puterea rugăciunii Sfântului Pahomie aici, la Pocrov. Schitul nostru este numit şi «poiana raiului» deoarece mulţi sfinţi au gustat aici din bunătăţile cele nestricăcioase, prin rugăciune, prin nevoinţă şi asceză. Îl rugăm pe Sfântul Pahomie să ne dea bucurie din bucuria sa“, s-a exprimat egumenul de la Pocrov. Pelerinii au participat apoi la o agapă frăţească, oferită prin osteneala obştii monahale, a donatorilor şi ostenitorilor. Programul zilei s-a încheiat cu un pelerinaj la izvorul Sfântului Pahomie. Următoarea sărbătoare importantă la Pocrov va fi pe 5 iulie 2016, când în calendarul Bisericii noastre este cinstit Sfântul Atanasie Athonitul.

(sursa: doxologia.ro)